cărți erotice
Cărți și sex,  Pornografie

Povestea celui mai înrăit colecționar de cărți erotice din epoca victoriană – Henry Spencer Ashbee

cărți erotice henry spencer ashbee
Sursa: The erotomaniac : the secret life of Henry Spencer Ashbee

Dacă prin 1870 toamna te-ntâlneai cu domnul Henry Spencer Ashbee pe stradă, nici nu ziceai că ai în față un erotoman a cărui colecție de cărți erotice număra mii de volume, în diverse limbi. Ai fi fost mai degrabă tentat să crezi că este un gentleman victorian tipic, a cărui conduită nu leza în niciun fel atitudinea puritană specifică epocii. Ce-i drept, nu puteai reproșa nimic comportamentului domnului Ashbee în societate: omul avea nevastă, copii și o slujbă respectabilă.

Preocupările sale clandestine puteau fi, însă, imediat caracterizate de englezii decenți ai secolului XIX drept obscene. Desfrânate. Rușinoase. În definitiv, nici astăzi colecția sa masivă de cărți erotice, cu povestiri sexuale în care scenele lubrice abundă, nu ar scăpa prea ușor de acuzațiile celor mai conservatori dintre noi.

Un obsedat, domnule, un obsedat sexual! ar bombăni ei, pudicii, la fel cum ar face-o și în fața unui contemporan care ocupă jumătate din spațiul liber al computerului cu filme porno.

 

Henry Spencer Ashbee nu a fost, totuși, un simplu erotoman

Dar între tipul obsedat de pornache de astăzi și Henry Spencer Ashbee există câteva diferențe uriașe. Dacă obsedatul contemporan se mulțumește cu masturbări zilnice și share-uit poze cu femei goale pe WhatsApp, gentlemanul victorian a publicat trei bibliografii care conțin titlurile a sute de cărți erotice, rezumatele acestora și câteva considerații personale sau ale altor bibliofili din aceeași zonă de interes:

 

cărți erotice victoriene

 

În plus, aproximativ 700 de cărți „ciudate și neobișnuite”, enciclopedii, tratate, povestiri și romane erotice din biblioteca lui Ashbee au ajuns prin donație la British Museum (ulterior au fost transferate la British Library), în Private Case, colecția specială dedicată manuscriselor și cărților pornografice.

De asemenea, Henry Spencer Ashbee făcea parte dintr-un cerc de intelectuali englezi preocupați de discuțiile libere pe teme sexuale, alături de Richard Francis Burton (exploratorul care a publicat Kama Sutra în engleză și care a tradus Grădina parfumată) și de poetul Algernon Charles Swinburne. Dar să vă povestesc mai pe îndelete despre fiecare dintre aceste chestiuni.

 

Trei bibliografii de cărți erotice semnate Pisanus Fraxi

Se pare că în preajma primei sale întâlniri cu un pionier al sexologiei, lingvistul John Davenport, Ashbee și-a făcut debutul de bibliofil, cu o contribuție semnată H.S.A. la revista academică Notes and Queries.

Ulterior a început să-și semneze textele cu pseudonime precum Apis („albină” în latină) și Fraxinus („frasin”), iar când a descoperit că poate amesteca literele acestora într-un nom de plum obraznic – pis(s) și anus – a devenit Pisanus Fraxi. Pseudonimul era obligatoriu dacă nu voiai să intri la închisoare pentru publicarea unor materiale obscene, în baza a Obscene Publications Act din 1857.

În 1877 a publicat, pe cheltuială proprie, prima sa bibliografie erotică, un volum de peste 500 de pagini, legat în piele roșie. Titlul poate genera oleacă de confuzie. Prima parte a acestuia (Index Librorum Prohibitorum) coincide cu cea a listei de cărți interzise de Vatican, iar restul nu aduce vreo clarificare în ce privește conținutul, numind volumele menționate „ciudate și neobișnuite”, nu obscene sau indecente.

A doua bibliografie, „Centuria Librorum Absconditorum” („O sută de cărți ce ar trebui ascunse”, în traducere) începe cu o dedicație către cititor în care primul vers sună așa: „This book for men alone is meant” („Această carte doar bărbaților e destinată”).

Mustăcesc, pentru că domnul Ashbee, oricât de dezghețat pare când insistă că actul sexual dintre bărbat și femeie este ceva natural despre care ar trebui să vorbim liberi, nu depășise, de fapt, prejudecata că femeile sunt prea sensibile ca să citească povestiri sexuale și romane porno. Era, totuși, abia secolul XIX, iar erotomanul nostru avea probleme și cu faptul că fiicele sale beneficiau de „prea multă educație”.

A treia bibliografie, „Catena Librorum Tacendorum” („Mai multe cărți ce nu ar trebui menționate, în traducere), face și ea o discriminare similară în dedicație, dar ne-am obișnuit deja cu asta, nu? Mai interesant este, însă, faptul că aici își fac loc titluri ale unor tratate cu subiecte dintre cele mai diferite: sodomie, frigiditate, poligamie, incest, hermafrodiți, impotență, viol, prostituție sau autoasfixiere (Catena cuprinde cu precădere titlurile unor cărți scrise de preoți, iar în Index găsești o varietate de volume cu teme sexuale, atât romane erotice fără vreo valoare literară, cât și eseuri sau lucrări mistice despre venerarea zeului Priap).

 

Gașca victoriană de erotomani

Despre prietenii lui Ashbee ar fi multe de spus, pentru că nici unul nu era pe craca lui, cum s-ar zice.

Plăcerea masochistă a poetului Swinburn era flagelarea, Frederick Hankey își dorea o Biblie legată în pielea jupuită de pe organele genitale ale fetițelor (nu a avut-o niciodată, stai liniștit), iar Richard Burton a călătorit în toată lumea, măsurând lungimea penisurilor locuitorilor din diverse regiuni geografice.

Poți afla mai multe despre ei, dar și despre alți colecționari victorieni de materiale erotice și pornografie din biografia lui Ian Gibson, „The Erotomaniac:  the Secret Life of Henry Spencer Ashbee”.

 

Secretul lui Henry Spencer Ashbee

Se presupune că faimoasa autobiografie de peste un milion de cuvinte a gentlemanului Walter din perioada victoriană, „My Secret Life”, a fost scrisă de Henry Spencer Ashbee. Și nu orice fel de autobiografie, ci autobiografia evoluției sale sexuale.

Caracterizată ca „una dintre cele mai ciudate și obsedante cărți care au fost scrise vreodată”, „My Secret Life” a fost piratată și interzisă de numeroase ori, abia în 1995 fiind publicată legal în UK, de editura Arrow Books. O găsești atât pe Elefant, cât și for free, pe gutenberg.org.

cărți erotice victorieneCe-i atât de mișto la cartea asta? Păi, să spicuim din cuprins:

 

Două surori. Subțiori. Erecții. Prepuțul meu. Meditații și copulații. Primul meu futai. Prima mea curvă. A doua mea virgină. Masturbare. Al doilea adulter. Una cu pizda mare. Nebunie erotică. O femeie necunoscută. Virginitatea lui Susan….

 

Și așa mai departe. E genul de carte pe care, oriunde ai deschide-o, găsești o scenă înduioșătoare, de genul ăsta:

 

„Spune-i că i-ai văzut pizda și înșfacă-i-o pe sub fuste când nu-i nimeni prin apropiere; scoate-ți pula și spune-i că vrei s-o fuți, fetelor le place să-ți vadă pula și or să se uite, chiar dacă întorc capul.”

 

Crede-mă că nu se compară cu niciun film porno din ziua de azi. În plus, o să afli o grămadă de chestii despre societatea victoriană și despre cum făceau oamenii sex atunci – la fel, bineînțeles, restricțiile se rezumau la vorbitul în public despre sex și nu afectau în vreun fel copulația.

Domnul Ashbee a lăsat cu limbă de moarte ca biblioteca sa să ajungă întreagă la British Museum, dar omii de acolo nu prea voiau s-o ia în primire. Din fericire, pe lângă toate volumele cu cărți erotice, biblioteca sa mai conținea și materiale despre simbolul literaturii spaniole, Miguel de Cervantes, așa că le-au luat pe toate. Au ars vreo șase cutii de cărți cu povestiri sexuale, dar pe restul le-au păstrat.

Marele colecționar de literatură erotică Henry Spencer Ashbee a avut o viață dublă, s-a certat rău de tot la un moment dat cu nevastă-sa, probabil pentru că era deranjat de pretențiile ei de emancipare, și nici cu fiu-său nu s-a înțeles mai bine, pentru că era homosexual. Morala? O colecție de pornache nu te face un om mai bun sau mai dezghețat la minte, dar dacă investești mulți bani, mult timp și mult efort în chestia asta, e posibil să rămâi în istorie ca un erotoman precum Ashbee.

 

 

%d blogeri au apreciat: