
Cum alegi cele mai potrivite cleme pentru sfârcuri
O pereche de cleme pentru sfârcuri poate produce oleacă de confuzie în rândul celor mai puțin familiarizați cu jucăriile sexuale. Adică, să fim serioși… nu se bagă pe nicăieri și nici nu vibrează (deși există și vibratoare pentru sfârcuri). De ce ți-ai prinde sfârcurile cu ceva ce seamănă cu niște cleștișori fancy de rufe?
Păi, pentru că îți oferă o senzație specială. Pe mine, de exemplu, clemele pentru sfârcuri mă mută rapid într-o dispoziție erotică. Presiunea exercitată crește sensibilitatea la atingere, iar aluzia discretă la rolul submisiv pe care urmează să-l joc mă incită incredibil de tare.
Clemele pentru sfârcuri mă fac să devin mai conștientă de sânii mei, și din fericire într-un mod pozitiv. De obicei, se întâmplă să-mi conștientizez forma și mărimea sânilor când ies din casă fără sutien și regret după câteva minute. Mi se pare că arată și mai mărunței decât sunt în realitate, că toate celelalte femei de pe stradă, chiar și cele care poartă cupa A, au sânii mai mari decât ai mei, care sunt cupa a mic de mână, că se mișcă ciudat când merg.
De aceea mă bucur de minutele când sânii mei au un rol important în jocul sexual și îi privesc cu mai mult drag și înțelegere. Clemele pentru sfârcuri, spre deosebire de sutienele sexy, nu depind de mărimea cupei.
Practic, clemele pentru sfârcuri sunt niște jucării sexuale care strâng sfârcurile, restricționând fluxul de sânge și intensificând starea de excitație. După înlăturarea acestora, restabilirea circulației eliberează oxitocină, un hormon important în excitarea sexuală.
Sunt foarte ușor de utilizat, dar tot trebuie să te joci cu atenție. Unele cleme pentru sfârcuri sunt realizate special pentru a-ți oferi senzații intense, altele sunt prietenoase și permit ajustări în funcție de toleranța ta la durere. Contează atât suprafața de contact cu pielea (niște cleme cu vârfuri înguste concentrează presiunea într-un punct, de exemplu), cât și greutatea (clemele grele adaugă experienței o senzație plăcută de tragere).
Folosește-le pentru perioade scurte de timp, maximum 10 minute la început, și scoate-le imediat dacă te simți inconfortabil sau dacă pielea se întunecă la culoare.
Tipuri de cleme pentru sfârcuri
În magazinele erotice de la noi există trei categorii mari și late de cleme pentru sfârcuri:
Cleme de sfârcuri tip „clește de rufe”
Funcționează ca niște clești obișnuiți de rufe; vârfurile sunt acoperite cu cauciuc. Se pot regla cu ajutorul unui șurub. Unele modele pentru utilizatori experimentați pot avea „dințișori” pentru senzații mai puternice.
Cleme de sfârcuri tip „pensetă”
Arată ca o pensetă și sunt ajustabile printr-un inel. Acest gen de cleme sunt adecvate începătorilor în nipple play.
Cleme trifoi japonez
Suprafața de prindere a acestor cleme este plată și redusă ca dimensiuni. Clemele au un mecanism care le face să se închidă tot mai mult atunci când tragi de lanțul sau mărgelele atașate. Sunt folosite frecvent în comunitatea BDSM în activități de nipple torture.
Cleme magnetice
Sistemul de prindere al acestor cleme este format din doi magneți puternici. Intensitatea presiunii nu poate fi ajustată, așadar aceste cleme sunt mai adecvate utilizatorilor cu experiență.
Alege-ți cu atenție o pereche de cleme pentru sfârcuri, în funcție de nivelul tău de experiență, de preferințele estetice și de modul de utilizare. Ca în orice joc sexual ce presupune oprirea circulației sanguine într-o anumită regiune a corpului, trebuie să eviți folosirea clemelor pe durate lungi de timp. Dă-le jos după cca 10 minute de utilizare, dacă pielea își schimbă culoarea sau simți un disconfort puternic.

