
9 pași grațioși către orgasm sau cum să termini la fel de des ca el
Zic grațioși pentru că noi, femeile, așa pășim și când ducem gunoiul, și când ne îndreptăm zâmbitoare către alesul inimii noastre, după ce ieșim de la budă. Și zic să termini la fel de des ca el pentru că, probabil, nu ai orgasm în timpul sexului la fel de des ca partenerul.
Bine, acum depinde și de cât de des faceți sex, că dacă faceți o dată pe lună și terminați amândoi, sunteți la egalitate. Dar dacă faceți o dată pe zi, e posibil ca tu să rămâi puțin în urmă, dintr-o grăăăămadă de motive, de la preludiul insuficient (că doar nu ai timp în fiecare zi să stai la pupat și mângâiat peste tot, pe îndelete; mai trebuie să și gătești, să-ți vezi de carieră, să vorbești cu mama ta la telefon, și așa mai departe) până la puseele de altruism ce te îndeamnă să te concentrezi mai mult pe plăcerea LUI.
De fapt, 10 – 15% dintre femei au orgasm doar atunci când se masturbează. Iar incapacitatea de a avea orgasm în timpul sexului este cea de-a doua mare nemulțumire a femeilor în ce privește viața lor sexuală (așa zice The Complete Idiot’s Guide to Amazing Sex).
Așadar, ca să echilibrezi scorul și să ai și tu orgasm în timpul contactului sexual (poți să te masturbezi după ce faceți sex, când el se duce la duș, dar asta ar cam însemna să trișezi), îți recomand să bifezi cei nouă pași enumerați mai jos.
1. Dă-ți timp să te bucuri de toate senzațiile
Adică de pielea lui goală pe pielea ta goală, de săruturi, de mângâieri, de sexul oral, de momentele în care pare că te mănâncă din priviri, de tot. Dacă te grăbește, încetinește-l. Poți să-i amintești că n-aveți nimic de făcut în următoarea oră sau poți să preiei tu controlul. Detașează-te de celelalte lucruri care se întâmplă în viața ta și asigură-te că simți fiecare atingere, în loc să „alergi” către orgasm, pentru că în felul ăsta îți va fi mai greu să-l obții. Cam de cât timp ai nevoie pentru joaca dinaintea sexului? Cel puțin zece minute. Cel puțin!
2. Stai cu ochii deschiși
Chestia e că, dacă-ți privești partenerul în ochi, conștientizezi mai bine conexiunea dintre voi și răspunsul tău sexual se îmbunătățește. Asta nu înseamnă, totuși, să te holbezi, dar e plăcut ca, după ce îi admiri părul de pe piept și penisul splendid, să te uiți în ochii lui și să-i transmiți că ești acolo, cu el.
3. Respiră regulat
Dacă îți ții respirația sau dacă gâfâi, o să-ți fie mai greu să ai orgasm. Respirația profundă și regulată te calmează și alungă stresul. În plus, atunci când inspiri adânc, diafragma împinge abdomenul spre planșeul pelvin (acolo sunt mușchii care se contractă în timpul orgasmului).
4. Nu lăsa gândurile să-ți zboare aiurea
Oprește televizorul și concentrează-te pe lucrurile minunate care ți se-ntâmplă. Dacă ți-e greu să lași deoparte grijile, înlocuiește-ți gândurile despre ce mai ai de luat din Cora sau problemele de la birou cu fantezia ta sexuală preferată. Citește articolul ăsta dacă ai nevoie de o fantezie nouă.
5. Fii puțin egoistă
Dacă știi care e poziția în care ai cel mai ușor orgasm, atunci cere-i să vă mutați în poziția respectivă când ești pregătită pentru momentul culminant. Poate e căpos și nu vrea să facă ce-i zici, așa că n-ar strica să îi explici dinainte cum stă treaba, ca să nu întrerupeți bunătate de sex cu discuții enervante.
6. Ține-ți pelvisul cât mai aproape de al lui
Ca să-ți freci clitorisul de corpul lui, d-aia. În felul ăsta ai parte și de stimulare clitoridiană, iar șansele unui orgasm sporesc. Cel mai bine ar fi să stai deasupra ca să controlezi mai bine mișcările.
7. Folosește-ți mâna sau un ou vibrator ca să-ți stimulezi clitorisul
Unii bărbați cred că penetrarea este suficientă pentru ca femeia să aibă orgasm, dar ghici ce, nu e. Nici măcar nu e necesară, pentru că poți avea orgasm fără penetrare, datorită clitorisului. Iar orgasmul ăla vaginal despre care se vorbea în urmă cu ceva timp se datorează tot clitorisului, mai exact terminațiilor nervoase din glandul care se continuă în canalul vaginal (citește mai multe despre asta aici). Așa că, dacă vrei să ai orgasm în timpul sexului, pune mâna pe treabă!
8. Zbuciumă-te
S-ar putea să simți nevoia să faci niște mișcări foarte rapide ca să ajungi la orgasm. Dacă poți, fă-le. Nu e cazul să te simți jenată pentru că-ți sar sânii în toate părțile, pentru că asta e foarte, foarte sexy. Iar dacă ai impresia că trebuie să-ți menții imaginea demnă, de lady… crede-mă, nu ăsta e momentul. Orgasmul nu se obține, de obicei, cu una, cu două, ci te pune să muncești din greu pentru cele câteva secunde de extaz. Menține un ritm intens și constant atâta timp cât ai nevoie.
9. Nu mima niciodată orgasmul
E drept că (aproape) toate femeile o pot face și mica lor scenetă le dă iluzia că dețin puterea de a decide când e momentul să se întoarcă la treburile lor sau să adoarmă liniștite, dar în același timp le răpește două aspecte teribil de importante ale sexului: intimitatea și sinceritatea. Dacă te prefaci că ai orgasm în loc să te bucuri de experiență, nu câștigi nimic, dar chiar nimic. În plus, uneori tipii se prind dacă ai sau nu orgasm, după contracțiile vaginale.

