O jucărie sexuală inteligentă te face să simți plăcerea eroinei unui roman erotic

jucărie sexuală inteligentă

Tare grea mai e viața când te trec toate transpirațiile încercând să sincronizezi frecvența vibratorului cu scenele de sex din romanele erotice preferate. Măcar dacă ar fi inventat cineva o jucărie sexuală inteligentă ale cărei vibrații să corespundă cu ritmul poveștii, atunci nu doar că ai avea mai multe orgasme, dar ai și citi mai mult.

Ei bine, ghici ce! Cineva chiar a inventat o jucărie pentru adulți care se sincronizează cu ebook-urile erotice și transformă cuvintele în mângâieri îndrăznețe.

Franțuzoaica Christel „Cocoșel” a combinat cititul și masturbatul într-o jucărie sexuală inteligentă

De fapt, pe franțuzoaică n-o cheamă „Cocoșel”, ci Le Coq, pe limba ei, iar jucăria sexuală inteligentă cu care face furori printre cititoarele de romane erotice se numește Little Bird (o aluzie la o colecție de povestiri cu subiecte sexuale, scrise în anii ‘40 de Anais Nin și publicate în 1979 sub titlul „Little Birds”).

Christel Le Coq este pasionată de tehnologie la fel de mult ca de literatură, în special cea erotică, așa că ideea de a crea un gadget care să amplifice puterea cuvintelor i s-a părut numai bună de pus în practică.

Jucăria sexuală inteligentă se conectează la tabletă sau smartphone prin Bluetooth și transformă povestea, gesturile și atingerile tale pe ecran într-o stimulare reglată mult mai fin decât ai putea obține cu un vibrator obișnuit.

Little Bird e un oușor vibrator inteligent care transformă plăcerea lecturii în plăcere sexuală

Practic, Little Bird este un oușor vibrator din silicon, reîncărcabil prin USB, pe care-l poți folosi și ca jucărie sexuală de sine stătătoare, profitând de cele 10 moduri de vibrații. Însă scopul lui principal e să te transpună în povestea erotică citită.

E suficient să descarci gratuit aplicația B.Sensory și să-ți alegi una din cărțile disponibile în „biblioteca vibratoare”. Pe măsură ce citești, poți să personalizezi intensitatea vibrațiilor pur și simplu scuturând, apăsând sau… suflând pe ecran.

Ebook-urile disponibile sunt create de autori în așa fel încât anumite pasaje sunt corelate cu intensități diferite ale vibrațiilor. Deocamdată nu există opțiunea utilizării jucăriei sexuale Little Bird cu cărți erotice clasice, însă poți alege din peste 300 de ebook-uri din biblioteca virtuală B.Sensory.

Little Bird are și o opțiune pentru cupluri, ideală pentru sexul la distanță. Sau la masă, în timp ce luați cina într-un restaurant fancy, pentru că așa sunteți voi, mai zvăpăiați. 

Creatoarea jucăriei sexuale Little Bird e dezamăgită de prejudecățile francezilor

La începutul acestui an, Christel Le Coq a anunțat că vinde brandul B.Sensory din cauza prejudecăților surprinzătoare ale francezilor.

Pe cât de romantici și senzuali sunt, pe atât de reticenți au întâmpinat ideea unui gadget care îmbină plăcerea sexuală cu cititul. Nici măcar premiile câștigate de jucăria sexuală Little Bird, printre care și unul la cel mai mare salon de tehnologie din lume, Consumer Electronic Show din Las Vegas, nu i-au impresionat pe francezi. Excepție face Emmanuel Macron (pe atunci Ministru al Economiei), care a stat liniștit la poză cu „păsărica” și Christel. Cârcotașii vor spune, bineînțeles, că de la un tip cu nevasta mai mare cu 25 de ani nici nu te poți aștepta la altceva, dar nu contează ce spun ei.

Personal, aș alege oricând un bărbat care știe cum să satisfacă o femeie  experimentată, și care nu se simte câtuși de puțin intimidat de o „păsărică” vibratoare, în locul unuia cu nevastă regulamentară (mai tânără decât el), care apucă femeile de păsărica integrată. Faptul că bărbații ăștia de care zic sunt președinți de stat și unul dintre ei arată ca un morcov dat pe răzătoare n-are nicio relevanță, să fie clar. 

jucărie sexuală inteligentă
Christel Le Coq, fondatoarea B.Sensory, Emmanuel Macron și Little Bird la CES Las Vegas. Sursa: Facebook @ChristelLeCoqBony

Unii cred că Christel e o nimfomană, alții că n-a găsit încă bărbatul care să-i arate ce înseamnă sexul adevărat cu un mascul feroce. Cât despre femei, se pare că multe sunt de acord să folosească jucării sexuale pentru plăcerea lor, dar… numai atunci când le va cumpăra partenerul una.

În fine, asta e problema lor (și nu numai). Mie mi se pare că Little Bird e o jucărie sexuală inteligentă care va prinde foarte tare atunci când va putea fi folosită și pe ebook-urile preferate ale cititoarelor, nu doar cele din biblioteca virtuală B.Sensory. Imaginează-ți cum ar fi să citești „Sexus”, „Lolita” sau, bine, hai, „Fifty Shades of Gray”, în timp ce un oușor vibrator îți transmite senzații delicioase exact atunci când ajungi la pasajele mai fierbinți.

Dacă vrei să simți și tu ce simte eroina unei povești erotice…

Jucăria sexuală Little Bird poate fi cumpărată de aici. Pe lângă oușorul vibrator roz fucsia mai primești un cablu de încărcare USB, un shot de lubrifiant Exsens și un ghid de configurare rapidă.