Pentru penis

Tot ce vrei să știi despre penisurile moi pe care le poți purta în chiloți toată ziua

O să-ți explic imediat ce-i cu titlul ăsta dubios. Imediat ce te ajut să-ți formezi o imagine cât de cât clară a lucrurilor despre care vorbesc în acest articol. Așadar, iată o poză cu un penis moale pe care îl poți purta în chiloți toată ziua, realizat din silicon.

 

 

Arată molcuț și e mititel, deci e clar pentru toată lumea că nu face o treabă prea bună dacă-l folosești drept dildo. Și-atunci ce-i cu dumnealui și de ce există el pe lumea asta?

Păăăăăi, să-ți zic. Penisul moale de mai sus este un obiect falic care arată și se simte ca un penis real, dar nu poate fi folosit pentru penetrare sexuală. Îl poartă pe sub haine când ies din casă femeile care vor să experimenteze cu identitatea de gen, persoanele trans sau bărbații a căror zonă genitală a fost parțial sau total afectată în urma unui accident. Spre deosebire de dildourile clasice, aceste penisuri moi (soft packs) au un aspect flasc, dar există și proteze peniene semierecte (hard packs), care pot fi folosite pentru penetrare.

 

Tipuri de proteze peniene

Există o mulțime de tipuri de dildouri ce se pot purta zilnic.  Unele sunt mai deschise la culoare sau mai bronzate, unele sunt circumcise, altele nu, unele sunt împodobite cu testicule, altele sunt simple, iar anumite modele oferă, pe lângă aspectul realist, și posibilitatea de a urina din picioare.

 

Stand-to-pee (STP) soft packs (penisuri moi care permit urinarea din picioare)

softpack penis cu posibilitate urinare
Sursa: Amazon.com

Acestea simplifică mult viața persoanelor trans care nu au trecut prin toate etapele operației de schimbare de sex (adică au făcut doar mastectomie și tratament hormonal).

Purtarea unei proteze peniene potrivită staturii și gusturilor lor, care le permite să folosească toaletele pentru bărbați, contribuie enorm la proiectarea în public a imaginii pe care și-o doresc și la mulțumirea de sine.

Aceste tipuri de proteze peniene moi pot fi purtate și de persoanele trans cărora li s-a construit un penis funcțional prin metoidioplastie, din țesuturi locale, dar a cărui dimensiune este prea mică pentru a permite urinarea din picioare.

În orice caz, purtarea unei proteze peniene STP implică și un număr considerabil de teste de siguranță: exersează la duș până când capeți încrederea și îndemânarea necesară pentru a face pipi din picioare. Nu te stresa prea tare dacă mai dai și pe-alături – niciun purtător de penis nu nimerește de fiecare dată vasul.

Se poartă în niște chiloți speciali, croiți cu niște buzunărașe care mențin penisul într-o poziție naturală, fără să-l lase să-ți atingă pielea, ca să nu te iriți, lăsându-l, în același timp, să scoată frumos capul afară când vine vremea pipiului.

 

Soft pack-uri simple

Acestea sunt niște proteze peniene moi pe care le poți purta în chiloții speciali despre care vorbeam mai sus, în slipii normali sau într-un ham elastic.  Dacă alegi varianta cu slipi normali, trebuie să te asiguri că va rămâne la locul lui toată ziua și nu va pleca la plimbare pe picior, în jos, speriind lumea.

Găsești mai multe informații generale despre packing aici.

 

Hard packs

Există și proteze peniene care pot fi folosite pentru penetrare. Acestea creează mult dorita umflătură-n pantaloni și, când se-ncing lucrurile, penetrează cu drag și spor cu ajutorul unui ax rigid inserabil. Pentru genul ăsta de packer ai nevoie de un ham ca să controlezi mișcările când faci sex.

Găsești mai multe informații despre hardpacking aici.

 

 

În principiu, astea-s cele trei mari categorii de proteze peniene, dar mai sunt o grămadă de variații pe care nu prea are rost să le clasific. E suficient să știi că mai poți găsi proteze peniene care se atașează de tine cu ajutorul unor adezivi medicali, soft packs care devin hard packs când pompezi un testicul, penisuri cu testicule detașabile și penisuri moi ultrarealiste, cu implant de fire de păr. Bine, de găsit le găsești pe site-urile străine, pentru că la noi oferta e foarte modestă.

Vedeta sex shopurilor românești este Mr. Limpy, de la Fleshlight, comercializat mai degrabă ca „noutate la petreceri” și „prespapier amuzant”.

 

penis moale de purtat

Despre mărimile penisurilor moi și mai puțin moi

În ce privește mărimea penisurilor moi din silicon sau alte materiale ce imită pielea (cyberskin, ultraskin, softskin, etc.), să știi că variază de la mititele la uriașe. Trebuie să ai, totuși, grijă când alegi unul mare, pentru că poate da impresia că ai o erecție în cele mai nepotrivite momente.

Ține cont de înălțimea ta și de constituția corporală ca să alegi un penis potrivit, indiferent de motivul pentru care vrei să porți unul.

 

În încheiere, vreau să-ți mai spun că dacă-ți iei un softpack din silicon, o să-l poți curăța și steriliza, dar dacă-ți iei unul din jelly, cyberskin sau alte materiale poroase, chiar dacă are un aspect mai realist, nu o să-l poți igieniza bine, se deteriorează mai repede și poate deveni lipicios. În cazul ăsta, va trebui să-l păstrezi într-o punguță cu amidon de porumb.

De asemenea, materialele precum Superskinul din care e făcut Mr. Limpy nu sunt recomandate pentru contactul îndelungat cu pielea, pentru că pot provoca iritații dacă ai pielea sensibilă.

 

Acestea fiind zise, te las să te gândești la motivele pentru care ți-ai dori să porți un penis moale. Nu știu, poate că ai o prezentare importantă și vrei să impresionezi audiența, poate că tranziționezi către genul masculin și vrei să fii perceput ca bărbat în public, poate că vrei să-i faci soției o surpriză de proporții mai mari decât cele cu care s-a obișnuit ea sau poate că vrei să înțelegi „cum pot masculii să umble cu chestiile alea între picioare”. Oricare ți-ar fi motivul, sper că informațiile de mai sus te vor ajuta să găsești penisul perfect pentru tine. 🙂

 

I don't know how you guys walk around with those things.

 

 

 

%d blogeri au apreciat: