Zeii nu încap dedesubt – Dracul își bagă coada (3)

dracul roman fantasy erotic capitolul 3

Mă mușcă de țâțe gerul, și de obraji, de nas și de mâini. Cu toate acestea, refuz îndârjită paltonul lui Marius, refuz să-mi aduc geaca din cameră, refuz să mi-o aducă el, clatin din cap și tremur incontrolabil, apoi casc prelung de trei ori, mai să-mi rup fălcile. Și gata, mă încălzesc.

-Ești bine? O să răcești, da’ mă rog. Cum vrei tu. Uite dracii. Dacă dai nas în nas cu unul din ăsta noaptea te cam ia cu palpitații, nu crezi? zice Marius arătându-mi o hoardă de vreo zece satane cu ochi bulbucați și guri mari, rânjite, în culori stridente. Unii au coarne de bivol, alții de țap și unul, mai poznaș, e ciunt, flocos și năsos. Se mișcă în colțuri pe lângă fârtații lui, ca un ciutan nerăbdător să se-ntâmple toate lucrurile de mirare promise de cei mari înainte să plece de acasă, unde se țin toți ciorchine pe lângă talpa iadului. Și urșii, ți-am spus eu! mă înghiontește agitat. Auzi duduitul?

Aud bum bum badabum-ul tobelor, dar sub el se leagănă un alt sunet, unul greu și amenințător. Parcă vine din pădure, însă e mai de-aproape, de sub tălpile urșilor care dansează în fața noastră scuturându-și frenetic blănurile și capetele. Bum bum badabum și fata pe jumătate cât uriașul îi susură la ureche. Inima munților, pisoi, auzi? Dansatoarea cu rochiță roșie își face un selfie, iar Marius privește transfigurat jocul mascaților. Bum bum badabum. Dintre urși apare unul mic, un pui împleticit care-și face loc printre cei mari și încearcă să-i imite, să apese pământul când cu o lăbuță, când cu cealaltă. În jurul meu femeile se vaită înduioșate și bărbații râd scurt, încurajator, în timp ce-și aprind țigările. Mă întreb câți urși adevărați privesc colindătorii din întunecimea pădurii. Oare ce gândesc? Că oamenii au luat-o razna? Oricum niciodată n-au părut să știe de capul lor.  Sau poate se întreabă de unde știu ce fac ei, ascunși de ochii lumii printre copaci, de unde știu că-n fiecare an se războiesc cu dracii și, după ce-i prind, îi aruncă înapoi în gurile pământului?

Vreau să-mi aprind și eu o țigară, dar nu aici. Acum toți își fac selfie-uri cu dansul urșilor. Cobor de pe verandă, îmi trag mânecile bluzei peste degete și ocolesc hotelul tremurând. Se aude mai puțin bum bum badabum și mai mult foșnet de brad. Lumina lunii și zăpada îmi sunt suficiente ca să văd că-s singură, așa că pufăi ușurată. Vălătucii de fum se risipesc alene și mai casc o dată, atât de mult că mi se umezesc ochii. Încerc să mi-i șterg fără să-mi întind rimelul, tapotând delicat pielea cu vârful degetelor, când, deodată, o creangă uscată face trosc aproape de mine. De ce naiba fac crengile uscate un zgomot atât de suspect când ești singur, noaptea, în spatele hotelului, la marginea pădurii?

-Cine-i acolo? întreb cu voce spartă și mijesc ochii încercând să disting ceva printre copaci. Nu-i a bună. La nici doi metri distanță fornăie un urs, și ăsta n-are mască, nici nu dansează legănat. Mă privește fix și parcă e nehotărât. Îmi dau seama că-s o tăntăloaică și că pubela de-alături e posibil să fie mai puțin apetisantă decât mine. Clar, n-am înțeles niciodată ce trebuia, numai ce mi-a convenit. N-am înțeles că fiecare clipă-i un privilegiu și că dacă ești prost, ca mine, meriți să sfârșești fără geacă, la doi pași de hotel, făcut sandviș de-un urs între două felii de pâine veche din gunoi. Înghit în sec și încerc să-mi dau seama dacă aș putea totuși să alerg suficient de repede înapoi în hotel, dacă nu cumva bum bum badabum-ul de mai încolo îl sperie pe moș Martin și n-o să mă atace. Mă-ntreb cum l-aș putea convinge să nu-mi dea la jugulară. Oare dacă aș vorbi calm cu el, să-i explic că nu mai fac, că nu mai vin la el acasă noaptea să fumez ca o mahalagioaică, m-ar ierta?

Stăm ca două stane de piatră și ne uităm, confuzi, unul la altul, o veșnicie. De fapt, veșnicia nu apucă să se împlinească pentru că răsare parcă din pământ drăcușorul ciunt, în clinchet de clopoței și zdupăit de copite. Mi-a amorțit fața și nici nu pot să mă uit la picioarele lui, să verific. Stau cu spatele lipit de peretele hotelului, în timp ce țigara-mi arde degetele și aerul mi se face nisip uscat în gură.

Zdup zdup! Zdup zdup! face drăcușorul la stânga, apoi zdup zdup! zdup zdup! la dreapta ursului care s-a ridicat în două picioare și clatină capul a împotrivire. Nu, aici e casa mea, pare să spună, de fapt nu, mai degrabă pare să înjure furios și să ne promită că ne face acușica de petrecanie. Mie și drăcușorului care nu stă locului, înaintează din ce în ce mai mult spre namila sălbatică, împinge nasul coroiat înainte și bate din palme ritmic. Zdup zdup, clap clap!

Apoi nu mai înțeleg nimic.

Nu că aș fi știut prea multe până acum, dar se întâmplă ceva care mă năucește.

Drăcușorul lovește o dată, o singură dată cu copita. Lovește în pământul acoperit cu strat subțire de zăpadă și un tunet, un tunet care n-ar trebui să se audă, sparge cerul plin de stele. De parcă-l ceartă pe drăcușor, dar lui nici nu-i pasă, răsucește copita-n loc de câteva ori. Ursul se-nvârte capiu și-o rupe la fugă, iar în urma lui aghiuță chicotește vesel nevoie mare, uitându-se când la mine, când în pământ, de parcă ar vrea să-mi arate ceva. Nu mai rezist și, când îmi face semn cu degetul încârligat, cu unghie lungă și murdară, să vin mai aproape, o zbughesc la rândul meu. Ocolesc hotelul, ajung pe verandă și mă izbesc de-o babă, o babă înaltă rău de tot, cu o față zbârcită, cauciucată și-o basma înflorată.

-Milește baba, fata mea, c-așa-i la colindețe. Răsplată pentru faptă, c-am ferecat răul dedesubt în noaptea asta, zice hoașca cu voce groasă, gâjâită, dar n-am bani la mine. Baba-bărbat mă urmărește cu milogeala până intru în hotel și am impresia că mă și afurisește puțin înainte să închid ușa.

-Hei, unde-ai dispărut? Ai pierdut jumătate de colind, mă anunță cu regret Marius.

-Băi, tu de ce naiba nu-ți pui ochelari? mă stropșesc la el plină de nervi. Nu te face că nu-nțelegi, zi de ce stai așa chior și nu-ți pui ochelari, amărâtule! Și cică ești om de munte de la 4 ani, păi dacă ești de la 4 ani aici de ce nu recunoști un urs adevărat când îl vezi pe fereastră, hm? Credeai că-i om cu blană, băi, miopule?

-Dora! Ce-ai?

Bietul de el face un pas înapoi și mă privește de parc-aș fi isterică. Săracul, nu pricepe nimic. Nici nu i-am explicat prea bine, ce-i drept.

-Pe dracu am, bombăn și-l smucesc de mână pe trepte, spre camera mea. Urc încet pentru că mi s-au înmuiat picioarele de frică după toată nebunia de mai devreme, dar și pentru că Marius pare să opună rezistență. Se poartă de parcă n-ar vrea să mă guste, să-mi plesnească țâțele și să-și înfunde mădularul, pe care-l presupun groscior, dacă mă iau după forma degetelor și a palmei, în mine până nu mai zic nici pâs. Sau poate chiar nu vrea, prostul. După ce că nu vede bine, mai refuză și bunătate de femeie nervoasă. Hai să mă fuți odată, fi-ți-ar colindătorii să-ți fie! țip la el și se scutură de parcă abia s-ar fi trezit din somn.