țuka și țukuma roman fantasy erotic capitolul 5
De-ale imaginației

Zeii nu încap dedesubt – Ce caută ăștia aici? (5)

Înăuntrul meu, țuka se înfurie ca o gogoașă. O gogoașă tare, cu coaja lucioasă și vârful roz. O clefăi cu poftă și-mi încleștez mușchii în jurul ei. Dacă țukuma mea ar avea glas, ar mârâi cu prada-n gură, dar tace, își desface doar buzele într-un urlet mut. Cu șoldurile desenez o spirală infinită deasupra lui Marius, în timp ce degetele îi rămân lipite de sfârcurile mele, și fixez cu privirea sigiliul de pe noptieră. E la fel ca toate celelalte glife împrăștiate în jur. Seamănă cu cifra 3 într-un cerc, dacă 3-ul ar fi fost surprins furând un pieptene și dacă cercul s-ar fi rupt într-o parte, lăsând să intre aerul.

Un puhoi de gânduri prizărite îmi vagabondează prin minte. Inspir și expir regulat, în ritm cu unduirile trupului, mângâi carnea de sub mine, mă aplec și-i spintec gura cu limba într-un sărut atât de adânc încât Marius mi se prinde, dintr-o zvâcnire deznădăjduită, de buci. Îi lipesc o palmă pe obrazul neras, să mai reziste câteva secunde. Încă puțin, să mi se năruiască și mie porțile conștiinței, să țip la zei. Mișcările noastre au aceeași cadență, salteaua scârțâie înnebunită, noptierele se zdruncină, de pe perete cade un tablou cu o natură moartă, zidurile mi se dărâmă cu zgomot, un vuiet îmi inundă urechile și-un tremur îmi arde lăuntrul când slobozesc un strigăt al naibii de bine articulat:

– Protege me, potens Pan! Protector meus, anima et corpus!

 

Probabil că cerul e plin de stele. Era senin la începutul nopții. Probabil că bradul stă încă la fereastră, ține hotelul în brațe. Probabil că, lângă pubele, crăpătura din pământ se lărgește din ce în ce mai mult. Nu pot decât să presupun toate astea, pentru că nu văd nimic. Stau nemișcată, cu ochii închiși și cu capul înfipt în pernă, până când se îmbracă Marius, până-și pune costumul, papionul și mă întreabă timid dacă nu vreau să-mi dezlipească sigiliul de pe tavan. Mormăi că nu și aștept să plece. Sunt caldă, umedă și aproape în siguranță. Plutesc, deocamdată, într-o sferă luminoasă. Câmpul magic de protecție arată ca un balon de săpun în care miroase a patchouli.

Nu văd și nici nu aud nimic o vreme, dar tot știu un lucru.

Crăpătura din pământ poate fi astupată doar cu țărână amestecată cu sânge.

Se mai întâmplă când faci magie sexuală să afli și lucruri care te sperie. Dar e mai bine să știi din timp ce ți-ar putea grăbi sfârșitul. Poate reușești să te salvezi, sau poate nu. Poate o să mori de frică. Viitorul depinde de mai multe chestii.

 

Dorm cuminte, fără să visez, fără să mă zvârcolesc, în aceeași poziție, până dimineață. Când mă trezesc, soarele e cam de două suliți pe cer și rânjește. Nu pot să mă iau de el, așa că bombăn în sinea mea. Mă duc să văd ce face Marcel în baie, îl întreb dacă vrea să-i aduc ceva de la bufet, îmi pun blugii, un tricou cu Dark Funeral, hanoracul, strâng cartea la subraț și cobor.

-Dora, hei! Neața și la mulți ani! Cum ai dormit?

Marius radiază fericire mai tare decât o femeie însărcinată din povești. Îmi aduce o cafea și rânjește la mine.

-Ce te hlizești?

De el pot să mă iau, că nu mi-e soare. Își trage buzele peste dinți cu o urmă de regret și se așază lângă mine.

-Auzi, voiam să te-ntreb. Ce-a fost faza aia de azi noapte? Știi, ai strigat pe cineva sau ai înjurat, nu știu ce-ai zis că nu am înțeles. Era în altă limbă.

-Era-n latină, dar nu te-ajută cu nimic dacă știi ce-am spus sau de ce, îl lămuresc mai mult de-o grămadă, apoi sorb prelung din cafea.

-Nu-i pui zahăr?

-Nu-i pun.

Cumva, faptul că-mi place cafeaua neagră pune capac la toate. La faptul că mi-am lipit sigilii pe pereți, că am venit singură la munte, că am urlat în limbi moarte în timp ce făceam magie sexuală pe el.

-Nu te droghezi, nu? mă chestionează încrucișându-și brațele.

-Nu mă droghez. Uite, știi care-i chestia? Nu-mi place să vorbesc. Hai să mă lași să citesc liniștită, vrei?

Nu prea vrea. Se urnește greoi și-l urmăresc cu privirea pe sub sprâncene. O poponeață ca a lui ar face câteva ravagii în oraș și el stă ca huhurezul în creierii munților să se joace de-a directorul de hotel. Da, dar uite, mai prinde câte una ca mine și-și face omul treaba, își mai deblochează chakrele. După aia se întoarce la ale lui, dojenește chelnerii, primește oaspeții, cine știe, poate completează și niște exceluri.

Îmi place cafeaua de aici și asta-i foarte bine. Cana e încăpătoare. Plescăi mulțumită, deschid cartea și, când să mă pun serios pe citit, intră în sală doi dintre cei o mie de oameni (o cifră aproximativă) pe care aș fi vrut să nu-i mai văd niciodată. Nu apuc să mă gândesc prea mult înainte să mă ascund sub masă. Dacă aș fi făcut-o, poate că aș fi ales să mă ascund într-o manieră mai puțin ostentativă. Să-mi pun gluga-n cap și să-mi țin cana mare de cafea în dreptul feței, de exemplu. Așa, reușesc să trântesc lingurița pe podea și să atrag atenția tuturor. În plus, am impresia că nu-mi încape tot fundul dedesubt.

-Ieși de-acolo, Dora.

Mă fac că nu aud. Detest vocea asta. Îmi strepezește urechile.

-Dora!

-Nu ies.

-Îți ordon să ieși de sub masă!

-Nu mai ai dreptul să-mi ordoni nimic, Alexandru, zbier încercând totuși să bag în marșarier. Cred că am stat cu genunchii în sos.

-Alex, nu mai fi urâcios. N-o să stea acolo la nesfârșit.

Chicotitul Raisei nu mă supără la fel de tare, dar tot mă strâmb pe furiș. Ce naiba caută ăștia doi aici? Mă ridic în sfârșit, cu rotula stângă scrâșnind sumbru. Mi-am mutat-o din loc de câteva ori prin liceu, când încercam să dansez ca Madonna, și-am rămas cu un scârțâit.

-Vă aduc niște cafea?

Marius nu mai așteaptă răspunsul. Face semn chelnerului și-mi întinde niște șervețele, apoi îi invită pe nou veniți să ia loc. La masa mea. Să mai faci magie sexuală cu nerecunoscătorii.

%d blogeri au apreciat: