Zeii nu încap dedesubt – Cum am ajuns în organizația secretă Inonora (13)

Inonora

Oamenii intră în organizații secrete din multe motive. Am cunoscut mai demult un tip care se alăturase unei loji masonice pentru că ținea morțiș să-și îmbogățească cercul de cunoștințe cu câțiva reptilieni. A trebuit să se mulțumească doar cu niște moșuleți cu șorțuri mototolite cărora le tremurau degetele pe echer, și cu câțiva tinerei înfumurați. Alții o fac pentru dezvoltarea personală, pentru că li se pare foarte-tare-frate, pentru că au văzut un documentar mișto pe History Channel, pentru că vor să simtă importanți sau pentru că așa le-a cășunat lor.

Eu n-aș fi ajuns în Inonora dacă nu s-ar fi întâmplat două lucruri. Primul lucru? Scrisesem o carte absurdă. Al doilea? Un tip s-a gândit să alerge în pielea goală în fața mea.

Cu care să încep? Cu despuiatul, bineînțeles. Foarte mulți oameni scriu cărți. Prea puțini ies pe stradă în curu’ gol.

Se întâmpla acum cinci ani. Pe-atunci stăteam la curte, într-o margine de București. Seara îmi plăcea să mănânc brânză Gouda pe băncuța din fața casei, uitându-mă la vecini printre uluci. Se făcuse târziu când a ieșit în fugă din vila de vizavi un tip gol care se ținea cu ambele mâini de buci și privea înspăimântat în urmă. După vreo zece metri s-a oprit să-și scoată un țep, ceva, din talpă, dar imediat a reînceput să alerge și să chirăie speriat. Din vila neagră, cu un singur etaj și panouri solare, nu răzbătea niciun sunet și nimeni nu ieșea să-l urmărească pe individ. Mi-am mestecat gânditoare brânza și, după ce-am băut un pahar de vin ca să-mi fac curaj, am ieșit din curte și m-am dus să-mi anunț vecinii că le-a fugit cineva.

Nu mi-a deschis nimeni ușa. De fapt, ușa s-a deschis singură și am intrat pur și simplu în hol. Ce a urmat nu mi s-a părut nici straniu, nici periculos, pentru că alcoolul făcea ca toate lucrurile pe care altfel nu le-aș fi acceptat să-mi pară cât se poate de normale. De exemplu, micul chihuahua care a tropăit pe parchet până la mine, m-a mirosit atent și a lătrat de trei ori spre tavan, sau vocea venită de nicăieri care m-a întrebat cine sunt, ce vreau și ce părere am despre orgasm. Am fost sinceră și-am zis că orgasmul e o chestie foarte mișto care mi se întâmplă mai rar decât ar trebui. Mi s-a părut că vocea a pufnit ușor. M-a întrebat apoi cât de rar și, după ce m-am gândit puțin, am spus că de obicei sâmbăta la prânz, și asta doar dacă nu mă îngrijorează ceva anume. De exemplu? Păi, nu știu. Multe lucruri. Dacă mă doare suspect în stânga, dacă  m-am certat cu mama, dacă iau salariul cu întârziere, dacă m-a enervat vreunu’ pe stradă, dacă am un feeling de impending doom, dacă mă simt grasă. Din astea.

Am plecat de-acolo cu un teanc de cărți în brațe. Pipernicitul de cățel m-a tras de-un șiret și m-a condus în living, unde se afla cea mai mare bibliotecă pe care-o văzusem vreodată în casa cuiva. Pe o măsuță scundă și rotundă cineva așezase câteva volume și, pe când mă uitam cu gura căscată în jur și înclinam capul ca să citesc titlurile de pe cotoarele cărților, am auzit iar vocea.

-Aștept să le returnezi într-o lună. Să fii pregătită.

Eu sunt tare tolomacă atunci când vine vorba de cărți. Nu mai aud, nu mai văd și nu mă mai interesează nimic altceva în afara poveștilor așezate frumos între coperte. E un viciu perfect, merge mână-n mână cu vinul și cafeaua, cu liniștea și singurătatea. Adică celelalte lucruri după care mă dau în vânt. Nu m-a dus mintea să întreb pentru ce-ar trebui să mă pregătesc. Am luat pur și simplu cărțile, am deschis ușa livingului cu piciorul și-am tulit-o acasă.

Cea mai groasă carte era „Creanga de aur” a lui Frazer, iar cea mai subțire era o broșură pe care scria un singur cuvânt: Inonora. Vocea nu-mi dăduse explicații, așa că am început să studiez chiar din noaptea aceea. Am început cu cărțile mai subțiri și am citit până dimineața, făcută covrigel în canapea și luându-mi notițe. Eram atât de captivată încât am uitat și de brânză, și de vin și de tot.

Am scos pe câteva pagini din agendă niște însemnări ciudate, care nu au avut prea mult sens în primele zile. Abia după o vreme mi s-a făcut, oarecum, lumină în cap, după vreo două săptămâni de buchisit și meditat.

Schtuff

Moartea e o chestiune de educație.

Do what thou wilt shall be the whole of the law. Love is the law, love under will.

Orgasmul este o scurtătură către altered state of consciousness.

Mulți oameni se tem de sexualitate, fie că o recunosc sau nu, și de magie.

Magicianul nu-și suprimă nevrozele și temerile, ci le confruntă.

Orice dumnezeu poate fi diavol într-o altă credință.

Este o diferență semnificativă între plăcerea profundă a sexualității savurate ca experiență fizică și estetică, și sexualitatea utilizată pentru scopuri inițiatorii sau magice- ceea ce reprezintă nucleul căii mâinii stângi.

Inonora este o organizație secretă al cărei scop îl reprezintă păstrarea și transmiterea mai departe, doar celor aleși, a învățăturilor și practicilor de magie sexuală, folosite de mii de ani pentru vindecare, dezvoltare spirituală, protecție sau chiar atac și, rareori, pentru dobândirea nemuririi.

LISTĂ: Iaurt degresat, humus, morcovi, vinete, 2 pungi de chipsuri, pastă de dinți, vin

Gradul I în Inonora se obține atunci când neofitul stăpânește practicile autoerotice de magie sexuală. Gradul II, după înțelegerea practicii de venerare a organelor genitale. Gradul III implică lucrul cu un partener. Gradul IV este pur administrativ. Pentru gradul V, trebuie să faci sex anal. Hm. VI – cu entități. Știi tu, succubi sau incubi. Ca să obții gradul VII, trebuie să faci sex cu demoni, gradul VIII, să faci sex în planul astral (cu cine?), iar pentru gradul IX, ultimul, cu zei. Pam pam!

Inonora a fost formată în urmă cu 50 de ani, de o facțiune a organizației Ordo Templi Orientis, supărată pe Crowley, the wickedest man in the world. Tipul practica vampirismul sexual și diminua până la anulare importanța femeii în magia sexuală. Partenerele lui erau „târfe”, iar lesbienele erau incapabile să practice magia sexuală. Credea că femeile n-au „mojo”.

Inonora numără puțin peste 100 de membri în România, iar organizația nu depășește, în toată lumea, 1500 de adepți. Nu pot face parte din Inonora decât cei pregătiți, dar puțini știu când sunt pregătiți. Și mai puțini dintre cei pregătiți află despre Inonora, așa că, până la urmă, numai câțiva aleși devin membri.

Iarăși chestia asta cu pregătitul. Nu înțelegeam la ce se referă, dar mă trăgea ața spre Inonora cum nu-ți imaginezi.

Când am dus înapoi cărțile la vila ciudată de vizavi, decisesem că sunt suficient de pregătită, orice-ar fi însemnat asta, ca să intru în Inonora. Chiar dacă aveam să fiu dezamăgită sau, cine știe, să nu fac față ritualurilor de magie sexuală cu succubi, incubi și zei, măcar urma să cunosc niște potențiali cititori pentru cartea mea,  niște oameni destupați la minte, poate chiar cu niște pitici pe creier. Aveam nevoie de oameni cu pitici pe creier ca de aer. Așa că atunci când vocea m-a întrebat dacă sunt pregătită, am răspuns fără să stau pe gânduri:

-Cea mai pregătită io sunt!