tehnica de masturbare
Despre masturbare,  Vibratoare și dildouri

Orgasmul Rockstar sau Cum să-ți îmbunătățești tehnica de masturbare

Ai păstrat tehnica de masturbare folosită în copilărie, sau ai învățat metode noi între timp? Dacă te autosatisfaci așa cum obișnuiai la 3-4-5 ani, probabil o faci dintr-unul din următoarele motive: ori este singurul fel prin care poți atinge orgasmul, ori ți se pare că toate orgasmele sunt la fel, unele doar cu un pâc de plăcere în plus față de altele.

Când suntem puradei, scopul principal e să terminăm cât mai repede fără să ne surprindă nimeni. Eu, inteligentă fiind de mică, imediat ce-mi aminteam că am puteri magice și-mi pot produce singură niște senzații delicioase, lăsam jucăriile baltă și-i ziceam maică-mii că mă duc să dorm puțin, „da’ nu vii în dormitor, bine?!”.  Destul de ciudat, o singură dată am fost descoperită în acțiune, ciufulind păpușa din cârpe cu capul țuguiat, probabil și pentru că eram foarte, foarte rapidă.

Tehnica de masturbare nu trebuie să rămână aceeași de-a lungul vieții

La vârsta adultă, însă, ne putem bucura cât avem chef de plăcerea orgasmelor solo. Totuși, puține femei o fac altfel decât în copilărie, când nu știau nimic despre sexualitatea lor. Tiparul s-a păstrat din vremea când ne întindeam cu fața în jos și mâna între picioare, de când călăream perne, de când ne frecam de ursuleți sau chiar de colțul mesei. Păstrând tradiția, orgasmul e obținut repede și ne putem întoarce la treburile de adult. Și faza e că suntem satisfăcute de orgasmul nostru obișnuit. La urma urmelor, e o voluptate pe care o savurăm așa cum savurăm o prăjitură din când în când. Nu putem avea orgasme întruna, pentru că ne-ar scăpa dosarele din mâini, ne-am băga rimelul în ochi și i-am asurzi pe cei din birou cu gemete.

Dar putem mai mult. Putem să experimentăm prin masturbare orgasme diferite, zdravene, și cel mai important, spune educatoarea într-ale sexului, Betty Dodson, putem să aducem masturbarea în pat cu partenerul de cuplu pentru o plăcere completă.

Citeam mai devreme un articol excelent despre cum putem învăța un nou orgasm. Se pare că nu trebuie decât să reglăm fin tehnica de masturbare, pentru a putea combina cele trei tipuri preponderente de orgasm într-un hibrid spectaculos.

Tipuri de orgasme

Orgasmul fără mâini (prin presiune) – Apropo, aici intră și păpușa mea cu capul țuguiat. Este vorba despre orgasmul obținut prin presarea clitorisului de diverse obiecte, prin purtarea blugilor strâmți (se pare că unele femei reușesc să termine pur și simplu dând o fugă până la magazin într-o pereche de skinny jeans, iar eu mă bucur că reușesc să închid fermoarul skinny jeanșilor), mergând cu bicicleta sau călărind.

Orgasmul obținut prin tensiune – Pentru că îți ții fesele și coapsele încordate, restul corpului relativ rigid, respiri rar și freci cu încordare pe cap omul din bărcuță, contează puțin și ca exercițiu fizic. Poate fi foarte silențios, motiv pentru care e frecvent căutat de adolescente și de funcționarele de bancă rebele pe sub ecuson, care se retrag în budă și se masturbează între doi clienți nemulțumiți.

Orgasmul „Albă ca Zăpada” – Cel mai ușor îl poți experimenta cu ajutorul unui partener care să te stimuleze genital, în timp ce tu te relaxezi și lași plăcerea să te cuprindă încetul cu încetul, respirând adânc.

Orgasmul Rockstar – Pare evident că o combinație între cele trei n-ar putea decât să cumuleze efectele, pe o durată mai mare de timp, într-o explozie de senzații intense. Betty îi spune ăstuia Orgasmul Rock’n Roll, mie-mi place mai mult Orgasmul Rockstar. Ideea e să construiești treptat experiența și să nu te grăbești. Respiră calm și regulat în timp ce introduci încet un dildo -sau în timp ce se introduce domnul partener- și joacă-te cu mușchii pubococcigieni (ca atunci când te ții să nu faci pipi). Strânge și eliberează, strânge și eliberează, apoi adaugă niște stimulare clitoridiană, de preferat cu un vibrator puternic, cu suprafața capului suficient de mare, căruia îi poți regla intensitatea.

Carevasăzică, dacă ții cont de cele cinci elemente (ca în Captain Planet): stimularea clitoridiană, penetrarea vaginală, contracțiile mușchilor pubococcigieni, mișcarea de du-te vino a zonei pelviene și respirația profundă, vei avea un orgasm mai prelung, pe care-l vei resimți în tot corpul. Un orgasm de oameni mari, cum ar veni, nu că celelalte ar fi greșite sau nepotrivite, doamne ferește. Însă cu cât știi mai bine cu ce fel de plăceri firești te poți delecta, cu atât poți alege mai bine orgasmul de care ai chef la un moment dat.

%d blogeri au apreciat: