magie sexuală letală roman erotic fantasy
De-ale imaginației

Zeii nu încap dedesubt – Raisa și Alexandru (6)

Îi sfârtec cu privirea. Mai mult pe Alexandru, care scoate tacticos o batistă cu monogramă și șterge scaunul înainte să se așeze. Își dă mantia într-o parte dintr-o fluturare elegantă a mâinii, din buzunarul vestei extrage un ceas și verifică nemulțumit ora. Sprâncenele i se încrețesc cu arțag când mă ia la rost.

-Ce ai făcut de data asta?

-Ca de obicei, habar nu am despre ce vorbești.

-Vrei să spui că n-ai nimic de-a face cu evenimentul?

-Vreau să spun că habar nu am despre ce vorbești.

-Se referă la Periculum, Dora, intervine Raisa punându-și trei pliculețe de zahăr în cafea.

-L-ai simțit și tu?

Raisa e telepată, simte tot felul de chestii. De cele mai multe ori simte când fac vecinii gogoși, dar a simțit și că intrasem în bucluc atunci, când am ignorat regulile și a ieșit ditamai scandalul. Spre deosebire de Alexandru, care e un nesimțit, cu toate că se crede mai șmecher decât Crowley.

-Organizația e în alertă. Am declanșat protocolul de urgență și toți membrii sunt pregătiți să intervină. Așa că nu-nțeleg ce cauți tu aici, Dora. Nu mai ești de-a noastră.

Când vorbește Alexandru îi strălucesc caninii îmbrăcați în argint. Ceva mai de prost gust n-am văzut în viața mea, dar lui i se pare că așa e mai misterios și chiar puțin periculos. În realitate, n-ar putea să sperie decât ciorile cu mantia aia șifonată. Și e atât de insistent, parcă eu n-aș ști că m-au dat afară din Inonora după ce l-am omorât pe amărâtul ăla.

Mda. Am ucis un tip pentru că am făcut magie sexuală pe el.

Fără să consimtă. Găsești cam greu pe cineva care să fie de acord să-l omori în sex.

Cum ar veni, nici n-a știut ce l-a lovit. La autopsie au spus că i-a cedat inima și așa a rămas. Doar nu era să scriu în declarație că am îndeplinit un ritual magic care i-a provocat un orgasm mortal. Am scris doar jumătatea mai simplă a adevărului, jumătatea pe care o poate pricepe oricine. Că-n primul ceas al acelei zile de marți am luat un taxi de la aeroport, că-n al doilea ceas am ajuns într-un loc pe care nu-l știam, un loc în care nu aveam ce căuta și cu toate acestea eram acolo, trântită pe o saltea împuțită, sub un om greu, a cărui apăsare creștea pe măsură ce mă lovea mai tare și, la urmă de tot, că-n al treilea ceas am plâns, m-am zbătut și-am implorat cerul până când a crăpat inima-n omul acela și-am fugit cu toate mirosurile după mine până n-am mai putut.

Dar Raisa a simțit ce mi s-a întâmplat. A simțit acolo unde simte ea chestii, ca o telepată ce e, că atunci, între al doilea și al treilea ceas, după ce-am plâns și după ce m-am zbătut sub pielea aceea unsuroasă și tatuată cu linii strâmbe, am hotărât că omul trebuie să plătească. Mi-am desenat înăuntrul pleoapelor un sigiliu, mi-am încordat mușchii de dinăuntru, așa cum mă învățase ea, mi-am mișcat șoldurile în infinituri și am gemut a plăcere, chiar dacă mă durea carnea, îmi zvâcneau sânii și un ciocan invizibil îmi lovea continuu obrazul însângerat, ca să câștig timp. Gura care-mi turna suflări stricate pe față s-a căscat într-un hohot satisfăcut și-a zis fără virgulă și oarecum retoric, scuipând la f-uri: îți place târfă îți place.

Astarte sau Pan? m-a întrebat Raisa când așteptam decizia Sfatului în fața ușilor din lemn masiv. Astarte, i-am zis. Numai o zeiță știa ce trebuia făcut în acele clipe, așa că pe ea am rugat-o să vină.

Unsurosul nu a știut că am chemat în mine o zeiță străveche, cu atât mai puțin o zeiță a războiului. Și a sexului, dar eu de război aveam nevoie atunci. De tot războiul pe care-l puteam cuprinde sub carnea zdrelită. Și mai ales de pedeapsă.

Astarte a fost totuși blândă. I-a secat mădularul cu un orgasm și, odată cu ultima picătură de spermă, i-a oprit inima.

Carevasăzică, așa am încălcat cea mai importantă regulă din Inonora. La fel de adevărat e faptul că așa am scăpat cu viață din mâinile unui violator criminal pe care poliția se străduia prea puțin să-l prindă, dar Alexandru, cu toate că e maestru de gradul nouă în Inonora, nu pricepe decât o jumătate de adevăr. Jumătatea mai simplă, în care se ascunde chiar și acum.

-Ție de fapt ți-e târșală să explici Sfatului că știu despre Periculum, nu-i așa? mă răstesc la el și, văzându-l cum clipește surprins, plusez zgomotos cu pumnul în masă. Te enervează că-ți pun un alineat în plus în raport. Știi ceva, Alexandru? Știi ce ești? De mult am vrut să-ți spun asta. Ești un cuc mic și nimic mai mult!

-Știți ce n-am mai mâncat de o groază de vreme? Ouă umplute! încearcă Raisa să schimbe subiectul, în timp ce Alexandru face o vreme fețe fețe, apoi se oprește la una vag jignită și nici nu catadicsește să-mi răspundă. Se ridică țeapăn, își flutură mantia peste masă și reușește s-o păteze cu cafea, apoi iese din hotel cu cei mai demni pași pe care i-a văzut vreodată mocheta cu romburi din vestibul.

-Mama lui de înțepat, bombăn în cafeaua deja recișoară.

-Băi, Dora. Și tu-l întărâți, ce naiba. De când reproșăm noi oamenilor trupul în care s-au trezit? mă ceartă Raisa încruntată. Bine, într-un fel ai nimerit-o. O să fie nevoit să dea niște explicații pentru faptul că ești aici. Trebuie să recunoști că e o coincidență stranie. Ia o bomboană. E cu cremă de căpșuni.

-Nu pricep cum poți să ai dinții atât de albi și frumoși după ce bagi în tine atâta zahăr.

-Îmi spăl dinții de trei ori pe zi, de ce nu i-aș avea albi și frumoși? Un rânjet orbitor fulgeră fața Raisei, apoi mă apucă de mână și mergem afară să-l căutăm pe Alexandru. Bineînțeles, e în spatele hotelului, unde era să mă mănânce ursul azi noapte. Stă pe ciuci și se zgâiește la ceva.

-Ce-ai găsit, Alex?

-Vino-ncoace, Raisa. Trebuie să vezi asta, zice Alexandru, așa că acum stau amândoi pe ciuci și se zgâiesc la ceva fără să mai spună un cuvânt.

%d blogeri au apreciat: