demonul Furfur roman fantasy erotic
De-ale imaginației

Zeii nu încap dedesubt – Furfur (7)

Mă apropii tiptil de ei, trec de pubele și icnesc când văd ditamai crăpătura în pământ, ca o urmă de fulger în țărână, lată cât palma, care se-ntinde de la vârful pantofilor urâți ai lui Alexandru hăt încolo, vreo doi metri. Dacă n-aș fi fost de față când drăcușorul a izbit cu copita chiar aici, în locul ăsta, aș fi zis că-i de la vreun cutremur sau de la ultima ploaie zdravănă de anul trecut, dar am fost de față, așa că tac mâlc. Câteva secunde, până mă ia gura pe dinainte.

-Ce aer curat!

Alexandru se mulțumește să mârâie, iar Raisa scobește concentrată cu o spatulă buza crăpăturii. Adevărul e că-i un aer tare curat. Bradul uriaș pe care-l văd din camera mea e de-un verde atât de suculent că-mi vine să-l mănânc. Mi se îngrămădesc aburi la gură de frig, dar soarele e tot așa de vesel ca atunci când m-am trezit și dezmorțește puțin atmosfera. Pe verandă e gălăgie, s-au strâns mai mulți la fumat și pun ziua la cale. Ceea ce-mi aduce aminte că s-a zis cu planurile mele. N-am nicio șansă să stau toată ziua cu cartea-n brațe, nu atâta vreme cât ăștia doi se joacă pe-aici de-a Mulder și Scully.

Dacă ar fi roșcată, Raisa chiar ar semăna puțin cu Scully. E genul „doi la metru”, cu sâni mari și buze cărnoase pe care, recunosc, mi-ar plăcea să le simt din nou pe țukuma mea. Însă Alexandru n-are în comun cu Mulder altceva decât faptul că e un lungan. Individul e chel și osos, cu ochi bulbucați, iar negul de lângă nas nu-i face nicio favoare, ba din contră, îl mută definitiv în categoria celor mai urâți magicieni ai sexului, cel puțin din punctul meu de vedere. Unul destul de superficial pentru că e foarte priceput în ceea ce face. În definitiv, omu-i maestru de gradul nouă, adică stăpânește arta magiei sexuale nu doar cu femei și bărbați, ci și cu creaturi non-umane, cu demoni și cu zei.

Cu toate acestea, în sinea lui e un hârțogar. Unul care-și bagă sigiliile la shredder și păstrează în sertarul biroului dosare cu toți partenerii magici, așezați pe categorii și în ordine alfabetică.

-Deci? Ce s-a întâmplat aici? mă întreabă Alexandru îndreptându-și spinarea.

Ridic din umeri.

-Aseară au venit colindătorii. Erau costumați în urși și-n diavoli. Au tropăit în fața hotelului și eu m-am retras să fumez. Am dat nas în nas cu un urs, apoi a apărut de nicăieri unul din draci, cel mai mic. A lovit pământul, ursul s-a speriat și a fugit. Când mi-a făcut semn să mă apropii m-am cărat, explic repede.

-Și ți-ai creat o protecție, continuă Raisa pe un ton complice. Nu prea pot să-mi ascund orgasmele de antenele ei telepatice, ba chiar uneori știe destul de multe și despre partener sau despre micile mele rateuri, precum cel cu pârțul. Iar pârțul se poate întâmpla oricui, oricând, să fie clar.

-Bine ar fi fost ca Sfatul să-ți interzică să mai practici magia sexuală, Dora. Le-am explicat că nu putem permite ca secretele organizației să fie împrăștiate peste tot, dar nu m-au ascultat. Cum să mai țin o evidență a ritualurilor dacă faci magie pe unde te-apucă?

-Și ce voiai, Alexandru, să-mi pui centură de castitate? Pușlamaua aia a eliberat o energie teribilă! Aproape c-am simțit-o-n dinți. În plus, intrasem deja în vizorul lui, eram expusă, iar în timpul ritualului am simțit ceva foarte puternic. Da, Raisa, nu mai rânji, avea o țukă mare și botoasă, dar nu la ea mă refer. Am simțit o amenințare. Vă zic, nu e o simplă crăpătură asta, e mai mult de-atât și mai periculos decât vă imaginați.

-Ne crezi naivi? Bineînțeles că e periculos. E evident că a deschis o poartă spre iad, zice Alexandru bățos.

-Ei, nu e chiar deschisă, îl contrazice blând Raisa cercetând grăunțele de țărână adunate cu spatula. Aș zice mai degrabă că a însemnat locul, dar nu-mi dau seama pentru cine. Sau de ce tocmai aici.

-Nu putea să facă un X?

-Ba da. Dar un X nu s-ar fi văzut de dedesubt.

Are logică ce spune ea, dar nu pricep cine stă dedesubt cu ochii pe tavan să-l vadă când crapă, în afară de vecinul meu de la șapte. Și vecinul meu de la șapte n-are ce căuta p-aici, că lui nu-i place la munte decât pe Valea Cerbului, unde face grătar și bea bere ca să se destindă. Deci, trebuie să fie altcineva. Cineva care a rămas blocat acolo, în pământ.

-Să fie vreun zombi?

Îl aud pe Alexandru dându-și ochii peste cap. Îl aud pentru că hârâie dezaprobator în timp ce-și caută din priviri sprâncenele. Singurele creaturi stranii, mitice, fantastice în care crede sunt cele pe care le poate invoca într-unul din ritualurile sale de magie sexuală. În plus, n-a văzut niciodată un zombi în toți cei douăzeci și cinci de ani ai lui în care a fost chel, și nici în cei douăzeci și patru în care a avut părul negru. Nici eu n-am văzut, dar poate e vreunul acolo jos, chiar acum, cercetează atent lumina prin crăpătură. Mă dau câțiva pași mai în spate. Să-l apuce pe Alexandru de picior dacă se-ntâmplă cumva să am dreptate și răsare vreun zombi prin fisură.

-Dacă ar fi fost un zombi, Dora, l-am fi văzut deja pe-aici, căutând vreun creier suculent. Știi că ăștia ar mânca mereu. Dar nu e pe-aici. Ce așteaptă acolo jos ori vrea să se asigure că iese la momentul potrivit, ori încă nu este pregătit. Sau îl împiedică ceva. Cineva.

Poate că are dreptate Raisa. Cu țeasta aia cheală, Alexandru sigur ar fi ispitit până acum și cel mai sătul zombi să-și înfigă dinții-n el.

Îmi vine altă idee. La naiba, dacă tot nu mai pot să-mi văd de ale mele, atunci măcar să zoresc nițel lucrurile. Doar n-o să stăm toată ziua să ne uităm la rășchirarea pământului.

-Ar putea fi un gnom.

-Ar putea?

-Fi un gnom, da.

-Pentru că…

-De unde să știu eu? Ăștia se ocupă cu pietre prețioase, aur, metale, nu? Poate are vreo afacere cu tipii ăia care vând suveniruri la tarabă prin stațiuni.

-N-are! se răstește Alexandru. Cum să aibă gnomii afaceri cu comercianții umani? E ridicol și tu n-ai nimic sfânt în tine! mă boscorodește lunganul. Iar îi zvâcnește vena aia mare și albastră de pe frunte.

-Ba tu n-ai nimic sfânt în tine! i-o întorc și, cât se chinuie să-și recapete respirația, propun repede și cea de-a treia ipoteză. Poate-i Hitler!

Să nu mai zică nimeni că-mi bat joc și nu-mi dau interesul.

-Știți teoria aceea cu pământul gol pe interior? Și că s-ar fi ascuns cu aghiotanții lui în adâncurile acestuia după ce-a pierdut războiul?

-De-ajuns, Dora, că acuși îi plesnește ceva lui Alex. Nu are rost să facem presupuneri aiurea. Ar trebui să ne întoarcem în cameră și să ne pregătim. O să văd ce spun cărțile, apoi o să-l chemăm pe Furfur, încearcă Raisa să pună nițică ordine în lucruri.

-Cum să-l chemăm pe Furfur? Ți-ai pierdut mințile?

Am răbufnit pe bună dreptate, dar cam tare și pițigăiat. Raisa se încruntă, iar Alexandru, surprins, se înfășoară în mantie. Nici el nu-l prea are la inimă pe Furfur.

Pentru simplul motiv că Furfur e cel mai mincinos și periculos demon ever! Și nu spun asta doar pentru că ultima – și singura dată când l-am invocat, de altfel – mi-a aruncat în treacăt că am picioare frumoase, și nici din cauza zvonurilor pe care mulți le-au crezut, ba chiar unii încă le mai cred, cum că-ți crește păr în palmă dacă te masturbezi, sau că dacă înghiți o gumă de mestecat îți rămâne șapte ani în stomac, sau că Einstein a picat la mate în copilărie, ci pentru minciunile acelea frumoase pe care oamenii le acceptă pentru că sunt mai confortabile decât adevărul. Titanicul nu se poate scufunda! Încălzirea globală nu există! Rugăciunea te vindecă de cancer! El le-a spus pe toate frecându-și copitele și Raisa vrea să-l invoce?! E strigător la cer!

-Dora, știi prea bine că dacă-l obligi să intre în…

-Cercul magic o să spună adevărul, da, știu, dar orișicât. Poate se fofilează cumva și ne păcălește.

-O să am grijă să nu se fofileze. Hai, trebuie să ne mișcăm mai repede, zice ea și o ia înainte spre hotel, urmată îndeaproape de Alexandru.

Mai arunc o privire spre crăpătură, de verificare, dar e la fel de lungă și lată ca mai devreme, fără niciun cap de zombi, gnom sau lider fascist ițit dintr-însa. Îmi mușc cărnița din interiorul obrazului, apoi plec și eu. Cred că am nevoie de o bere.

%d blogeri au apreciat: