Zeii nu încap dedesubt – Fetele îndeplinesc un ritual de magie sexuală (8)

ritual de magie sexuală roman fantasy erotic

Jumătate de oră mai târziu, iată-mă desenând cu creta un cerc pe podeaua din camera Raisei.

După ce ne-am ciondănit jos, în hol, până a venit Marius să ne potolească spunând că-i deranjăm oaspeții, am urcat aici. Acum pregătesc cele necesare pentru invocarea demonului Furfur, cea mai mincinoasă creatură a iadului, în loc să beau o bere rece, lângă sobă. Chestia asta nu-mi place absolut deloc, dar Raisa a insistat.

-Nu te mai prosti, Dora. Tu ai văzut drăcușorul, ai fost acolo când a crăpat pământul, așa că o să-l invocăm împreună și basta. În plus, a trecut prea mult timp de la ultima noastră lucrare. Hai, de dragul vremurilor bune.

Adevărul e că-mi place să lucrez cu ea. Când se concentrează i se întăresc sfârcurile atât de tare încât parcă sug două alune.

Cu demonii, însă, prefer să nu mă bag în seamă. Toți sunt niște mincinoși siniștri care put. Mirosul lor aduce foarte mult cu cel de varză călită, doar că notele de bază îmi amintesc de tricoul meu negru cu Pantera, cel care emană o duhoare de pipi de pisică imediat ce asud nițel. În plus, vorbesc foarte mult odată ce-i aduci în cercul magic. Le place să se audă. Deseori te întrerup în timp ce spui incantațiile, te îngână și îți critică latina. Dacă faci o invocare de mântuială, dacă nu știi în ce te bagi și dacă ai impresia că e ușor să lucrezi cu demoni, or să se joace cu tine până când se plictisesc. Adică până când începi să plângi, să te vaiți și să te bâțâi pe-un scaun ca Titi din Enigma Otiliei. Abia atunci demonii își pun grațios coada pe umăr și pleacă la plimbare prin sufletele oamenilor deopotrivă slabi sau puternici, chinuindu-i până le sar capacele. În cel mai bun caz, la un moment dat -mai devreme sau mai târziu, dar de obicei mai târziu, un magician cu simț de răspundere și suficientă experiență îi trimite înapoi acasă, după ce vor fi stricat zeci, poate chiar sute de oameni. Așa că nu, nu-i de glumit cu așa ceva.

Îngroș conturul cât pot de mult, apoi desenez sigiliul lui Furfur și încă un cerc mai mic în interiorul celui mare. Naivii au crezut abureala din Ars Goetia cu triunghiul magic care-l obligă să spună doar adevărul, dar și-asta a fost doar una dintre minciunile lui. De fapt, Furfur trebuie să intre într-un cerc dublu ca să fie cuminte.

Între timp, Raisa trage draperiile, aprinde trei lumânări roșii, culoarea preferată a individului, și, pentru că tura asta avem nevoie de libertate în mișcări și de pat, nu putem sta și noi într-un cerc magic protector. Așa că își pune pe piept, deasupra sânului stâng, un tatuaj fals cu sigiliul lui Solomon, fiul lui David. Hexagrama servește drept talisman și controlează demonii, dar nu are efect decât dacă ești stăpân pe gândurile tale și nu te lași tulburat de ei.

-Dă-mi și mie, zic întinzându-mă către cutia în care-și ține tatuajele false cu sigilii de protecție, dar Raisa îmi dă peste mână și se apropie zâmbind de mine. Îmi ridică tricoul fără niciun avertisment și zăbovește câteva secunde cu privirea pe sânii mei, apoi îmi lipește un pătrățel de hârtie pe piept, frecându-și în trecere palma de sfârc. Îl presează puțin (tatuajul, nu sfârcul) ca să se transfere bine pe piele, și mă trec toți fiorii la atingerea ei.

-Începem? îmi susură la ureche frecându-mi-se ușor de coapse. Mă tulbură, dar sunt o profesionistă. O îndepărtez blând și încep să verific dacă avem tot ce trebuie pentru ritualul de invocare.

-Să vedem. Cercul dublu, este, roșu avem, sigiliul e corect? Aruncă și tu un ochi, te rog, îi zic partenerei mele de magie sexuală.

-Bucla asta e în plus.

-Șterge-o tu. Nu cu mâneca, ai pe noptieră șervețele. Așa. Bun, mai departe. Hexagrama pentru protecție, este. Mai citești încă o dată CV-ul individului, te rog? Să nu ne fi scăpat ceva.

-Păi, în primul rând, Furfur înseamnă Mătreață, chicotește Raisa, apoi își drege vocea și continuă. Carevasăzică, demonul Mătreață e conte al iadului, conduce și motivează douăzeci și nouă de legiuni cu demoni, are abilități impresionante. Fii atentă, Furfur naște furtuni, tunete, fulgere și explozii. Eee? lovește ea demonstrativ cu palma în dosarul subțirel. În timpul liber se joacă de-a Cupidon, iar când lucrează îmbracă uneori forma unui cerb înaripat, cu dinți de om, alteori pe-a unui înger.

-Cu dinți de iepure? am mormăit eu desfăcându-mi nasturii blugilor.

-O să vedem în curând. Ultima dată când am vorbit cu el eram atentă mai mult la tine, că-ncepuseși să dai apă la șoareci, râde Raisa dezbrăcându-se din câteva mișcări.

-Hai, gata. Nu-mi aminti faza aia. Era prima mea invocare și japița îmi trosnea cel mai crâncen roast posibil, ce era să fac?

Raisa nu răspunde. Pune dosarul lui Furfur deoparte și vine lângă mine cu mișcări de felină, împungându-mă cu sânii dezgoliți. Știe că-mi plac unicornii ei grași, cu sfârcuri lungi în frunte. Îi desfac buzele cu limba și o sărut pofticioasă, în timp ce mâinile mi se lipesc de bucile rotunde. Femeia asta e toată numai curbe și rotocoale, fiecare atingere se transformă într-un rollercoaster pe pielea ei absurd de catifelată și aproape străvezie. Părul dintre picioare, un ciuf pufos, e de un blond mai închis decât cosițele mătăsoase care-i ating umerii, iar pe sânul stâng are o aluniță, la fel ca Rita Faltoyano. De fapt, și sânii cred că sunt tot cam cât ai Ritei. Mă joc puțin cu ei, îi ridic în palme și le dau brusc drumul. Îmi place la nebunie să-i zgâlțâi așa. Apoi îi plesnesc, pe rând, cu mișcări rapide, iar chestia asta ne excită pe amândouă al naibii de tare.

Ne mutăm pe pat și încep să-i ling țukuma blonzie. Aș mai fi tras de timp și de țâțe, dar nu întodeauna avem luxul acesta în ritualurile de magie sexuală. Îi simt coapsele fierbinți pe obraji, strângându-mi-i când îi frec clopoțelul roz între buze, iar când cresc ritmul își înfige mâinile în părul meu. Geme tare Raisa și-mi simt clitorisul ca pe un buton pe care tot încerc să-l apăs contractându-mi mușchii pelvieni. Mă umezesc din ce în ce mai tare, iar aroma țukumei mă înnebunește. Îmi înfig limba adânc în ea, apoi o strecor pe furiș în năsturelul anal și un geamăt prelung sfâșie aerul din cameră. După ce repet traseul de câteva ori, după ce îi frec clitorisul cu degetele, după ce o alint cu o serie intensă de pălmuțe peste labii, îi spun să se ridice în coate. Îi desfac cu forța picioarele și mă strecor în foarfecă, având grijă să ne lipim perfect una de alta. Clit pe clit și buze pe buze, imaginea e absolut perfectă. Ne admirăm o vreme, apoi începem să ne mișcăm în tandem șoldurile.

Atenție, se freacă țukumele. Urmează Orgasmul, din toate părțile.

Forfecuța e un fel de comfort sex position pentru mine. Aproape că nu are dezavantaje, chiar dacă mă mișc întruna și trebuie să mă țin de Raisa ca de bara din metrou. Îmi place că-i văd perfect sânii tresăltând, îmi place că-i pot atinge ciuful țukumei și-i pot mângâia pliurile de carne care i se formează pe abdomen când se ridică în capul oaselor ca să pună mai multă presiune pe butonul plăcerii. Sucurile ni se amestecă în cel mai dulce cocktail, iar senzația pe care mi-o dă atingerea pielii ei fine și umede pe clit e de vis.

Se-ntinde spre mine și-mi strânge sfârcurile între degete, tare. Îmi place și că nu a uitat ce mă aduce în pragul orgasmului. Când își încleștează mâna pe gâtul meu, oasele mi se lichefiază și mi se pare că plutesc pe crestele câtorva secunde înspumate. Gâfâind, cu limba amorțită, abia reușesc să articulez:

-O să termin!

-Și eu. Acum e momentul, hai!

Mișcându-ne în continuare, simțind din ce în ce mai puternic valul de extaz care urmează,  recităm împreună cuvintele latinești ale invocației.

-Invocabo te nobis comitem de inferno, Furfur. Veni ad nos in circulo veritatis.

Închid ochii și vizualizez sigiliul demonului Mătreață în timp ce vintrele îmi ard de plăcere și un tremurat incontrolabil îmi electrocutează tot corpul.

-Appareo pro nobis! strigăm în cor, explodând pe dinăuntru.

Încerc să-mi recapăt suflul și mă prăbușesc pe spate, cu o căldură dulce străbătându-mi mădularele, când o voce aspră îmi polizează urechile.

-Ei, da, așa-mi place să fiu invocat! Un ritual giugiuc! Sunt impresionat până la lacrimi.

De ce nu mă miră?

Abia a venit și Furfur deja își bate joc de noi.

Raisa îmi face semn să mă calmez, apoi ne uităm spre cercul magic. Demonul zâmbește din colțul botului, dezvelind două rânduri de dinți îngălbeniți de nicotină.